Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

FCM Dorohoi_CS Darabani

FCM Dorohoi s-a impus astăzi pe teren propriu în fața echipei dărăbănene cu 4–0, după ce la pauză scorul era de 0–0. În tribune s-au aflat atât microbişti, cât şi oameni de afaceri sau reprezentanţi ai administraţiei locale, veniţi să vadă la lucru echipa antrenată de Colby. Mai mult, în tribunele arenei dorohoiene s-a aflat şi finanțatorul echipei FCM Dorohoi Victor Mihalachi, deputatul Andrei Dolineaschi, cât și familia lui Daniel Lazaruc, portarul FCM-ului şi nepotul cunosctutului om politic botoşănean Constantin Conţac.

Vespazian Colban a aliniat o garnitură în care s-au îmbinat experienţa unor jucători cu tinereţea şi prospeţimea altora.
Prima repriză s-a dovedit a fi echilibrată, cu ocaziii foarte puține de ambele părți. Prezența finanțatorului echipei în tribune a făcut ca jucătorii să aibă trac încercând să joace cât mai bine dar s-a observat că jucau sub presiune, de a nu greși din respect pentru șeful lor.



Vespazian Colban s-a dovedit a fi din nou decisiv pentru FCM. Intrat pe teren în minutul 53, după o absență de aproape 6 luni, antrenorul-jucător al Dorohoiului, a impulsionat jocul echipei sale marcând două goluri și dând o pasă de gol. Deschiderea scorului s-a facut în minutul 53 în urma unei lovituri libere de pe partea dreaptă executată de Colby, portarul dărăbănean ramânând spectator. Deschiderea scorului i-a impulsionat pe jucătorii dorohoieni și numai după două minute, Laurențiu Boteanu majorează scorul la 2-0, a urmat dubla lui Colban din minutul 75 și Bogdan Mamar în minutul 92 inchizând tabela de marcaj la 4-0 pentru FCM Dorohoi.

Pe parcursul celor 90 de minute dorohoienii au arătat un joc combinativ, o condiție fizică bună față de echipa adversă, cu multe pase din prima, ratând cu seninătate şi câteva ocazii clare de a marca. Diferenţa de scor ar fi putut fi mult mai mare, dacă dorohoienii ar fi fost mai concentraţi în faţa porţii şi nu ar fi tratat cu superficialitate câteva faze.

„A fost un meci bun, mă bucur că dorohoienii vin la stadion și sperăm să reușim să umplem tribuna la următoarele meciuri.”, a declarat antrenorul Vespazian Colban.



Următorul meci pe teren propriu va fi duminică 8 mai ora 11:00, când FCM Dorohoi va întâlni echipa Bucovina Rogojești. (DorohoiNews.ro)




Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

FCM Dorohoi_CS DarabaniFCM Dorohoi_CS Darabani (2)FCM Dorohoi_CS Darabani (3)FCM Dorohoi_CS Darabani (4)FCM Dorohoi_CS Darabani (5)FCM Dorohoi_CS Darabani (6)FCM Dorohoi_CS Darabani (7)FCM Dorohoi_CS Darabani (8)FCM Dorohoi_CS Darabani (9)FCM Dorohoi_CS Darabani (10)FCM Dorohoi_CS Darabani (11)FCM Dorohoi_CS Darabani (12)FCM Dorohoi_CS Darabani (13)FCM Dorohoi_CS Darabani (14)FCM Dorohoi_CS Darabani (15)FCM Dorohoi_CS Darabani (16)FCM Dorohoi_CS Darabani (17)FCM Dorohoi_CS Darabani (18)FCM Dorohoi_CS Darabani (19)FCM Dorohoi_CS Darabani (20)
DorohoiNews.ro, 02-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro